În perioada 14-15 martie 2023, Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA), cu suportul Centrului pentru Control Democratic al Forțelor Armate de la Geneva (DCAF) desfășoară un curs de perfecționare privind Integritatea Poliției, pentru evaluatori și facilitatori din cadrul subdiviziunilor MAI, CNA și ANI.
În cadrul proiectului participanții vor fi instruiți în domeniul elaborării unui Plan de formare pentru managerii de nivel mediu pentru consolidarea integrității în cadrul MAI, bazându-se atât pe experiența organizatorilor cât și pe practica internațională în domeniu.
Atelierul de lucru este axat pe experiențe și facilitare, analiza necesităților, planificare și dezvoltarea planului de instruire.
Menționăm că, Centrul pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate de la Geneva este unul din partenerii de dezvoltare ai Ministerului Afacerilor Interne pe segmentul integrității polițienești și anticorupție cu sprijinului căruia au fost desfășurate ateliere de lucru, seminare și cursuri de instruire atât pentru formatori, cât și pentru angajații MAI.