Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Cursuri de instruire profesională în domeniul integrității poliției pentru angajații IGP

Angajații Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI în comun cu Centrul Integrat de Pregătire pentru Aplicare a Legii (CIPAL), desfășoară în perioada 24 - 27 septembrie 2019,  un curs de instruire privind integritatea poliției,  pentru 32 de angajați din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP).

 

Scopul acestor ședințe este instruirea polițiștilor cu privire la înțelegerea integrității, respectarea disciplinei de serviciu, eticii și deontologiei profesionale, integritatea profesioanală a funcționarului public cu statut special, manifestările  de corupție, influența necorespunzătoare, protecția informațiilor atribuite la secretul de stat, precum și interdicţiile şi incompatibilităţile funcționarului public cu statut special.

 

După finisarea cursului angajații vor fi mai informați cum să nu admită în activitatea pe care o desfășoară acte conexe corupţiei şi fapte de comportament corupţional, să se abţină de la imixtiunea în activitatea altui angajat, să denunţe orice influenţă necorespunzătoare şi să acţioneze în conformitate cu prevederile legale, precum și să respecte regimul de restricții, interdicții și incompatibilități în activitatea de serviciu.

 

Menționăm că SPIA pune un accent deosebit pe segmentul prevenirii abaterilor disciplinare și a acțiunilor de corupție și cele conexe corupției în scopul ridicării nivelului de siguranță și încredere a societății în subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne.