Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Acord de colaborare între instituțiile responsabile de domeniul rezervelor materiale de stat și de mobilizare din Moldova și România

Astăzi, 19 decembrie 2018 a fost semnat un Memorandum de cooperare în domeniul rezervelor de stat şi de mobilizare, între Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României şi Agenţia Rezerve Materiale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

 

La semnare a participat Secretarul de Stat al MAI, Vitalie Bârsan și omologul său din România, Secretarul de Stat, Dorin Sandu Voicu.

 

Acest acord are menirea să consolideze cooperarea între ambele părți, în domeniul rezervelor de stat și să contribuie la promovarea stabilităţii, securităţii în regiune. Totodată va permite schimbul de experienţe şi bune practici instituțiile responsabile de rezervele materiale, în baza principiilor respectării reciproce, independenţei, încrederii şi cooperării.

 

Astfel, va fi posibilă modernizarea şi perfecţionarea sistemului rezervelor de stat şi de mobilizare,  pregătirea şi perfecţionarea profesională a angajaţilor din sistemul rezervelor materiale, atât la nivel central, cât şi la nivelul instituţiilor subordonate.