Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Ziua Internațională a Asistenților Medicali marcată la MAI

Astăzi, 12 mai 2021, cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenților Medicali, ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu a avut o întâlnire cu angajații Serviciului Medical al MAI.

 

În cadrul evenimentului, domnul ministru a menționat despre rolul valoros al asistenților medicali și a transmis un mesaj de recunoștință pentru activitatea zilnică, profesionalism și dedicație.

 

,,Aveți o sarcină importantă, cu statut bine determinat în formarea și dirijarea activității Dumneavoastră. Mai bine de un an, pandemia de COVID-19 a lovit dur întreaga omenire, punând la încercare sistemul medical din întreaga lume. Iar Dumneavoastră sunteți cei care munciți în continuu în prima linie, acordând asistență medicală și ajutorul necesar tuturor celor care au nevoie, chiar dacă vă puneți în pericol propria sănătate. Aveți toată aprecierea mea, pentru rezistența și curajul de care dați dovadă, sunteți un exemplu în acest domeniu”, a menționat Pavel Voicu în discursul său.

 

În context, pentru contribuția la fortificarea sistemului de medicină, asigurarea sănătății a angajaților MAI, responsabilitate și implicare, zece asistenți medicali au fost menționați cu distincții MAI.

 

Menționăm că, Ziua Internațională a Asistenților Medicali (International Nurses Day), a fost instituită în 1974 la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali și este aniversată, la nivel mondial, la 12 mai.