Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Viceprim – ministrul, ministrul Afacerilor Interne a vizitat Inspectoratul de Poliție Bender

Astăzi, 30 august 2019, Viceprim- ministrul, ministrul Afacerilor Interne a vizitat Inspectoratul de Poliție Bender.

În cadrul vizitei ministrul Afacerilor Interne a discutat cu angajații, abordând mai multe subiecte legate de activitatea polițiștilor în teren, dar și despre condițiile specifice de muncă în cadrul Inspectoratului. Aceasta este prima vizită a unui ministru a Afacerilor Interne la Inspectoratul de Poliție Bender după șapte ani.

Viceprim–ministrul Andrei Năstase a îndemnat polițiștii din Bender să depună toate eforturile pentru ca percepția oamenilor asupra instituției să se amelioreze, iar cetățenii din regiune să apeleze la ajutorul polițiștilor ori de câte ori este nevoie. În acest sens a subliniat importanța unei bune comunicări cu cetățenii.

Totodată, ministrul i-a îndemnat pe angajați să aibă o activitatea integră pe linia combaterii actelor de corupție și a criminalității. Andrei Năstase a subliniat că are un respect aparte față de polițiștii din Bender, care în activitatea de serviciu s-au confruntat cu situații în care, deși au fost intimidați, și-au exercitat cu onoare și demnitate atribuțiile, servindu-și cu devotament țara.

Din momentul învestirii în funcție, ministrul Afacerilor Interne a vizitat mai multe subdiviziuni ale instituției, pentru a transmite mesaje de încredere și încurajare, subliniind totodată că Poliția trebuie să acționeze în interesul cetățenilor, în strictă concordanță cu legea. De asemenea, ministrul Năstase a reiterat politica de toleranță zero față de abuzuri și corupție.