Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Ministerul Afacerilor Interne continuă acțiunile de promovare a sporturilor în masă prin semnarea unui Acord de Colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal

 

Ministrul afacerilor interne Pavel Voicu și președintele Federației Moldovenești de Fotbal Leonid Oleinicenco, au semnat astăzi 26 iunie 2021, un Acord de cooperare între ambele instituții. Evenimentul a avut loc pe stadionul Clubului Sportiv Central ”Dinamo”, unde au participat angajați ai MAI și  reprezentanți ai FMF.


Obiectivul principal al prezentului Acord îl constituie acțiunile în comun stabilite de ambele părți, privind dezvoltarea ramurii sportive și încurajarea sportului pentru toți, prin promovarea și popularizarea fotbalului, sprijinirea activității fotbalistice, precum și desfășurarea acțiunilor de asigurare a ordinii publice cu ocazia întrunirilor și manifestațiilor sportive, contribuind astfel la crearea unei imagini pozitive a Republicii Moldova, pe arena internațională și valorificarea aspirațiilor cetățenilor de a duce un mod de viață sănătos.


În alocuțiunea sa ministrul Pavel Voicu a reiterat despre susținerea și promovarea sportului atât cel profesionist cât și de amatori. De asemenea, a menționat că în ultimul an Ministerul Afacerilor Interne a intensificat semnificativ atât colaborarea cu Asociațiile și Cluburile Sportive, cât și restabilirea infrastructurii sportive.


“Dezvoltarea sportului profesionist și de amatori este una din prioritățile Ministerului Afacerilor Interne, care are scopul să contribuie la creșterea formei fizice a propriilor angajați. În ultimul an Ministerul Afacerilor Interne a intensificat semnificativ colaborarea cu Asociațiile și Cluburile Sportive. În plus, depunem un efort considerabil în renovarea infrastructurii sportive ale MAI, dar și implicarea activă în diferite competiții sportive ”, a declarat Pavel Voicu, ministrul afacerilor interne.


La finalul evenimentului, angajații Ministerului Afacerilor Interne și-au manifestat deschiderea pentru promovarea unui mod activ de viață,  prin propriul exemplu, jucând un meci de fotbal amical cu echipa FMF.


Reamintim că, recent Ministerul Afacerilor Interne a organizat competiția internațională BORDER MARATHON, la care au participat peste 350 de sportivi profesioniști și amatori din mai multe țări.