Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Programul Suportului Bugetar al UE pentru reforma Poliției - o prioritate pentru MAI și IGP

 

La data de 31 octombrie 2019, Inspectoratul General al Poliției a reunit Comitetul Director în cadrul Programului Suportului Bugetar destinat Poliției în contextul Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020.
La eveniment au participat Secretarul de Stat al MAI, Ianuș Erhan, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Marco Gemmer și Steven Daniels, conducerea Inspectoratului General al Poliției, partenerii de dezvoltare, reprezentanți ai societății civile și cei ai subdiviziunilor MAI, echipa managerilor de proiecte ș.a.
Agenda de lucru a inclus mai multe prezentări a instituțiilor subordonate, cu privire la realizarea indicilor de performanță și perspectivele de viitor în implementarea programului de support bugetar pentru reforma poliției pentru anii 2016-2020, stadiul de implementare în anul curent a obiectivelor programului.
Proiectele  privind  suportul bugetar au  continuitate, toate procesele lansate sunt în plină desfășurare, astfel, pe fiecare componentă sunt anumite realizări: modernizarea sectoarelor de poliție, izolatoarelor de detenție provizorie, instruiri, inclusiv în cadrul Centrului Intergrat de pregătire  și aplicare a legii, fiind în proces de pregătire prima grupă de subofițeri.
În acest sens, reușim să revigorăm o serie de relații parteneriale specifice, să ne consolidăm în continuare rolul în societate și să căutăm noi oportunități de dezvoltare. A fost recepționată acea scrisoare din partea Delegației Uniunii Europene prin care a fost confirmată realizarea criteriilor de performanță și respectiv debursarea primei tranșe variabile de 6,8 milioane euro din totalul de 8 milioane.
„Este un efort comun, un rezultat bun pentru noi, pentru care vă  felicit”, a menționat Secreatarul de Stat al MAI, Ianuș Erhan.
 De asemenea, participanții au vorbit despre îmbunătățirea capacităților de formare continuă, menționând despre crearea și operaționalizarea Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii.
„În ultimii  ani, Strategia de dezvoltare a Poliției a constituit o prioritate pentru Inapectoratul General al Poliției,  pașii  fiind orientați spre crearea unei Poliții moderne, instruite, echipate, responsabile și gata să acorde cetățenilor servicii polițienești de calitate, similare cu cele din UE”, a specificat șeful interimar al  IGP,  Gheorghe Balan.
Totodată, au fost reflectate evoluțiile înregistrate pe domeniile: îmbunătățirea condițiilor de detenție în izolatoarele Poliției, consolidarea capacităților de investigare a criminalității, asigurarea unui sistem modern de telecomunicații și măsuri eficiente de prevenire a corupției și sporirea capacităților de reacție rapidă a Poliției la apelurile de urgență.
„A fost o provocare să începem acest program mare, cu diferiți indicatori și diferite servicii asupra cărora s-a lucrat împreună. Astfel,  pe bună dreptate   putem celebra aceste realizări, de circa 80%.  Astfel ne menținem ambiția de a obține acele 100% și determinarea de a realiza cu succes acest suport bugetar. Deși au avut loc schimbări, acest program continuă. Condițiile nu s-au schimbat, nu reducem din ambiție iar aștepările sunt mari. Sunt multe schimbări vizibile pentru cetățeni, cee ace înseamnă  că trebuie să continuăm să fim vizibili pentru cetățeni.  Avem foarte bune exemple de comunicare pentru cetățeni a rezultatelor obținute, iar până  la începutul anului viitor vom iniția evaluarea pentru 2018”, a punctat Marco Gemmer, reprezentantul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.