Mergi la conţinutul principal

Front comun Republica Moldova - România în lupta cu pandemia de Covid – 19

 

Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco a avut o discuție cu Ambasadorul României în RM, E.S. Daniel Ioniță. Reuniunea a avut drept scop consolidarea eforturilor comune ale organelor de drept în prevenirea și lupta cu Covid – 19. În acest sens, Ana Revenco a solicitat sprijinul Ambasadorului României în organizarea unei ședințe de lucru online cu participarea conducătorilor de primă linie precum IGP, IGC, IGSU și IGPF.


Diplomatul român a adus mulțumiri pentru solidaritatea manifestată de partea moldovenească prin delegarea paramedicilor moldoveni în misiunea umanitară în România pentru a asigura sprijinul colegilor români în îngrijirea bolnavilor cu Covid-19.


De asemenea, de către oficiali a fost remarcată consistența dialogului bilateral moldo-român în domeniul afacerilor interne și deschiderea părților în vederea transpunerii în viață a inițiativelor și proiectelor de interes în beneficiul cetățenilor.


În context, Ministra Afacerilor Interne a subliniat prioritățile MAI, menționându-se interesul semnării către finele anului 2021 a Planului de instruire academică pentru anul 2022 elaborat în conformitate cu prevederile Protocolului de cooperare dintre MAI al RM și MAI al RO în domeniul formării personalului.


Un alt subiect important abordat în cadrul dialogului bilateral a vizat ședința planificată a Guvernelor celor două state și discuțiile anterioare pe marginea domeniilor prioritare moldo-române în domenii de interes comun.


E.S. Daniel Ioniță și-a manifestat deschiderea pentru continuarea colaborării dinamice și realizarea acțiunilor în beneficiul cetățenilor României și Republicii Moldova.