Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Dezvoltarea cooperării cu Ambasada Turciei, un obiectiv important pentru activitatea MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu a avut ieri, 26 noiembrie 2019, o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, E.S. Halil Gürol Sökmensüer.

 

Oficialii au discutat despre importanța relaţiilor bilaterale moldo-turce și buna cooperare în procesul de implementare a reformelor din domeniu, dar și despre continuarea proiectelor comune.

 

În cadrul dialogului, ministrul a mulțumit pentru sprijinul constant şi asistenţa tehnică oferită pentru asigurarea dezvoltării durabile a Ministerului Afacerilor Interne și a subdiviziunilor, în special, prin intermediul Agenției TIKA, dar și pentru instruirile de care au beneficiat angajații MAI.

 

La rândul său, Ambasadorul E.S. Halil Gürol Sökmensüer și-a exprimat deschiderea pentru stabilirea unor noi priorități împreună cu MAI, menționând despre faptul că Republica Turcia va oferi în continuare suportul necesar, iar angajamentele asumate vor fi realizate.

 

În următoare perioadă vor fi realizate procedurile necesare, în vederea transmiterii unor echipamente tehnice pentru carabinierii din RM pentru asigurarea ordinii publice, oferit de partenerii turci, fiind inițiate și alte proiecte comune care vor genera beneficii angajaților și societății.