Programe şi Strategii
La şedinţa Guvernului din 3 decembrie 2003 au fost puse în discuţie 3 proiecte elaborate de M.A.I.
1. Proiectul de hotărâre a Guvernului “Cu privire la adoptarea Programului naţional de acţiuni prioritare pentru redresarea situaţiei privind securitatea circulaţiei rutiere pe termen scurt – anii 2003-2004 şi pe termen lung – până în anul 2008”. Documentul stabileşte diverse acţiuni, cum ar fi: elaborarea proiectului concepţiei naţionale privind securitatea traficului rutier; elaborarea proiectului de lege cu privire la circulaţia rutieră; înfiinţarea unui centru de cercetări ştiinţifice în domeniul organizării şi securităţii traficului rutier; crearea sistemului informaţional unic de evidenţă a contravenţiilor din domeniul circulaţiei rutiere; implementarea programelor de educaţie rutieră etc.
2. Proiectul de hotărâre a Guvernului “Cu privire la aprobarea Listei obiectivelor a căror pază nu poate fi efectuată de organizaţiile particulare de pază” a fost elaborat întru executarea Legii privind activitatea particulară de detectiv şi de pază (art.23 alin.(10)). În lista respectivă sunt incluse obiective de ordin strategic, economic şi informaţional, care au o importanţă deosebită pentru securitatea statului şi a căror pază urmează a fi asigurată de structurile pazei de stat sau de subdiviziunile departamentale specializate de pază.
3. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal vizează operarea unor modificări şi completări în articolele 21, 216 şi 254. Proiectul prevede tragerea la răspundere penală a persoanelor pentru producerea (falsificarea), importul, transportarea, păstrarea, comercializarea produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor (art.216), precum şi pentru comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor (art.254). Menţionăm că Codul penal în vigoare stabileşte răspundere pentru asemenea acţiuni doar în cazul “îmbolnăvirii grave sau decesului persoanei”. De asemenea, proiectul propune înăsprirea pedepsei pentru acţiunile enumerate. Proiectul de lege va intra în vigoare după adoptarea de către Parlament.
Home
E-mail
Site map




