Programe şi Strategii
Planul naţional de acţiuni pentru combaterea traficului de fiinţe umane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1219 din 09.11.2001
La acest compartiment menţionăm că, s-a asigurat participarea la Iniţiativa contra Traficului de Fiinţe Umane ale Mesei de Lucru III a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, cooperarea cu Uniunea Europeană în cadrul operaţiunii organizate sub auspiciul Preşedinţiei Greciei la Uniunea Europeană de către EUROPOL.
De către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a fost finanţat Proiectul „Combaterea Traficului de Femei”, scopul fiind organizarea seminarelor de instruire, participarea la conferinţele internaţionale, acordarea asistenţei victimelor traficului, asigurarea cu echipament a subdiviziunii specializate.
Au fost lichidate 23 filiere, prin care se efectua traficul ilegal de fiinţe umane din Republica Moldova: 6- în Rusia, 5 – în Turcia, 4- în Macedonia, 2- în Emiratele Arabe, 2 – în Israel, 2 – în Bosnia şi Hergzegovina, câte 1 – în Japonia şi Albania. De accentuat, că la 74 de agenţi economici implicaţi în traficul ilicit de fiinţe umane, care activau în strânsă legătură cu reprezentanţii lumii interlope au fost retrase licenţele de activitate, iar alţii 166 - sancţionaţi.
Referindu-ne la Programul de stat de combatere a criminalităţii şi corupţiei pentru anii 2003-2005, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1693 din 27.12.2002, menţionăm că, în anul 2003 au fost realizate toate măsurile, din cele 43 planificate.
Nominalizăm unele realizări.
Prin Legea nr. 428-XV din 30.10.2003 a fost ratificată Convenţia Penală privind Corupţia.
Ministerul Afacerilor Interne a asigurat participarea la Iniţiativa contra crimei organizate (S.P.O.C.) şi Iniţiativa privind lupta contra corupţiei (S.P.A.I.), Forumul Poliţienesc, Instruirea poliţienească.
A fost adoptată Legea nr. 216-XV din 29 mai 2003 “Cu privire la Sistemul informaţional integral automatizat de evidenţă a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni”, deţinătorul bazei de date fiind desemnat Ministerului Afacerilor Interne.
În adresa Ministerului Educaţiei a fost expediat Programul – model pentru studierea fenomenului corupţiei în instituţiile de învăţământ, elaborat recent de către Academia “Ştefan cel Mare” a M.A.I. şi care conţine următoarea tematică:
- Noţiuni generale cu privire la corupţie;
- Formele de manifestare a corupţiei;
- Cadrul legislativ al Republicii Moldova referitor la sancţionarea corupţiei;
- Acte şi organizaţii internaţionale privind prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Autorităţi cu atribuţii în prevenirea şi combaterea corupţiei;
- Standarde şi strategii de prevenire şi combatere a corupţiei;
- Locul şi rolul societăţii civile în prevenirea şi combaterea corupţiei.
Măsurile de combatere a narcomaniei şi narcobusinessului în anii 2003-2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 411 din 07.04.2003
Ministerul Afacerilor Interne a asigurat cooperarea cu Uniunea Europeană în cadrul operaţiunilor speciale organizate de către EUROPOL, sub auspiciul Preşedinţiei Greciei la Uniunea Europeană.
De către Comisia Europeană şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a fost finanţat Proiectul „BUMAD 1”, scopul proiectului fiind reducerea traficului de droguri.
În perioada Summitului de la 6 – 7 octombrie 2002, în mun. Chişinău a fost semnată Concepţia privind colaborarea ţărilor C.S.I. în contracararea traficului ilicit cu substanţe narcotice şi psihotrope.
Suplimentar informăm că, din traficul de droguri au fost ridicate şi sechestrate peste 14 766 kg de diverse substanţe narcotice. Au fost lichidate 74 laboratoare clandestine producătoare de opiu, 17 filiere de tranzitare, importare, exportare şi desfacere a drogurilor.
Măsurile speciale pentru combaterea şi profilaxia criminalităţii în rândul minorilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.566 din 15.05.2003
În acest context se înscriu şi propunerile M.A.I. înaintate Ministerului Educaţiei pentru a fi incluse în compartimentele Programului de educaţie juridică a cetăţenilor, care au următoarele obiective:
- formarea cetăţeanului Republicii Moldova în contextul complex al Europei şi al lumii contemporane;
- educarea simţului responsabilităţii pentru acţiunile sociale;
- dezvoltarea conştiinţei naţionale, cultivarea responsabilităţii pentru destinul ţării;
- însuşirea cunoştinţelor despre drept, datoriile fundamentale ale omului şi formarea necesităţii de a le realiza în viaţa cotidiană;
- stimularea activităţii politice, economice, sociale a cetăţenilor;
- educarea patriotismului şi respectului faţă de legile statului;
- cultivarea sentimentului civic.
Planul cu privire la realizarea măsurilor Programului interstatal al statelor C.S.I. în combaterea criminalităţi pentru anii 2003-2004
În perioada Summitului de la 6 – 7 octombrie 2002, în mun. Chişinău s-a semnat Programul interstatal al statelor C.S.I în combaterea criminalităţii pentru anii 2003 – 2004.
Conform Planului este prevăzut:
- anual de analizat mersul realizării tratatelor statelor-membre ale C.S.I în sfera combaterii criminalităţii;
- de organizat şi desfăşurat măsuri operativ-profilactice şi cu destinaţie specială, orientate la preîntâmpinarea, depistarea şi contracararea tuturor genurilor de crime, precum şi la stabilirea locurilor de reşedinţă a infractorilor anunţaţi în urmărire interstatală cu reţinerea lor, etc.
Planul de măsuri întru realizarea indicaţiilor Preşedintelui R.M. la şedinţa Guvernului din 15.02.2003
De către Comisia de lucru din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne al R.M. şi ai Transnistriei a fost elaborat proiectul Regulamentului de activitate a organelor de drept în zona de securitate, care a fost transmis spre coordonare Comisiei Unificate de Control.
În scopul asigurării activităţii ritmice şi securităţii personalului antrenat în combaterii traficului ilicit de mărfuri, contrabandei, altor genuri de infracţiuni, începând cu 29 octombrie 2003 grupele mobile-operative şi posturile vamale mixte de control au fost întărite cu lucrători ai Brigăzii cu destinaţie specială “Fulger” a M.A.I.
Pentru elaborarea mecanismului de reintegrare a mijloacelor din economia tenebră şi perfecţionarea legislaţiei a fost creat un grup de lucru mixt, care a intervenit cu iniţiativa către Centrul Creaţie Legislativă pentru operarea unor modificări în legislaţia actuală referitor la controalele efectuate şi modalitatea restituirii T.V.A. din buget.
Actualmente este elaborat proiectul Legii cu privire la poliţie, care cuprinde un capitol aparte referitor la protecţia colaboratorilor organelor afacerilor interne.
Ministerul Afacerilor Interne prin nr. 6/2012 din 03.12.2003 a înaintat Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale propunerile pentru elaborarea şi implementarea unui program de creare a locurilor de muncă persoanelor ce şi-au ispăşit pedeapsa, care au fost supuşi tratamentului antialcoolic, antistupefiant şi antitoxic
Prin intermediul Comitetului Helsinki din Suedia şi Colegiului de Poliţie din Cehia, în scopul asistării poliţiei naţionale la instruirea privind respectarea drepturilor omului în activitatea profesională, a fost susţinut Proiectul „Instruire pentru poliţişti în domeniul drepturilor omului”.
Planul măsurilor operativ-profilactice privind combaterea contrabandei, transportului ilicit de produse petroliere, alcoolului etilic, traficului de fiinţe umane şi migraţiei ilegale a străinilor
Urmare a operaţiunilor speciale operativ-profilactice interdepartamentale întreprinse, în perioada de raport s-a curmat activitatea a 104 firme fantome, pornite 4 cauze penale conform prevederilor art. 361 Cod Penal, asigurată restituirea prejudiciului cauzat bugetului de la activitatea ilegală a asemenea firme în mărime de 1 070 000 lei.
Planul de măsuri pentru impulsionarea activităţii Gărzilor Populare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1089 din 16.08.2002
În scopul impulsionării activităţii Gărzilor Populare, ridicării eficienţei activităţii în asigurarea ordinii publice şi combaterea criminalităţii, Ministerul Afacerilor Interne prin ordinul nr.124 din 10.04.2003 a lansat concursul naţional ,,Cea mai bună Gardă Populară". La 04.07.2003, în rezultatul concursului, a fost desemnată ce-a mai bună Gardă Populară din or. Edineţ, condusă de Alexandru Todorciuc.
La 31.10.2003 în cadrul şedinţei Colegiului M.A.I. a fost pus în discuţie şi mersul realizării prevederilor Legii "Cu privire la Gărzile Populare".
Cu participarea membrilor gărzilor populare pe parcursul anului 2003 s-au reţinut în flagrant delict 453 infractori, 166 persoane aflate în urmărire, iar pentru săvârşirea diferitor contravenţii administrative – 20 438 de persoane.
Home
E-mail
Site map




