Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Funcționari INSP reținuți pentru luare de mită

Doi funcționari ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), la data de 17.05.2020,  au fost denunțați de un șofer cu referire la săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă. Astfel, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA), în colaborare cu ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), au inițiat măsurile speciale de investigație și acțiunile de urmărire penală.

Potrivit actului de sesizare, angajații INSP au stopat un autoturism la volanul căruia se afla un cetățean fără a avea în posesie actele permisive de deplasare pe teritoriul Republicii Moldova. În consecință, pentru a anula întocmirea procesului verbal și a nu ridica unitatea de transport, funcționarii INSP au pretins și primit mijloace bănești în valoare de 200 EUR. După efectuarea perchezițiilor la domiciliile și automobilele polițiștilor, ambii au fost conduși la sediul CNA, unde au fost audiați în calitate de bănuiți. Ulterior, bănuiții au fost reținuți pentru 72 ore. Simultan, de către Procuratura Anticorupție a fost inițiată cauza penală în baza prevederilor din art. 324 alin. lit. b) Cod penal al Republicii Moldova, Corupere pasivă.

SPIA precizează că acționează pentru asigurarea nivelului de integritate a personalului MAI. Totodată, SPIA menționează că activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor de corupție vor continua și îndeamnă cetățenii să evite participarea la infracţiuni de acest gen.  În cazul în care cunosc sau se pretinde la implicarea în acțiuni de corupţie, să apeleze linia anticorupţie 1520.