Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Interne

A A A

SPIA în comun cu PCCOCS au reținut un lector al Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI pentru acte de corupție

Publicat: Miercuri, 02/22/2017 - 13:40

Astăzi, 22 februarie 2017, ofițerii SPIA în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat  percheziții în biroul de serviciu și la domiciliul unui lector de la Academia de Poliție, în urma cărora acesta a fost reținut.

 

Urmare a efectuării măsurilor speciale de investigaţii şi acţiunilor de urmărire penală de către SPIA în colaborare cu PCCOCS, s-a stabilit că persoana reținută împreună și prin înțelegere prealabilă cu examinatorii și alți colaboratori ai Direcției  Înregistrare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto a Departamentului Identificare Înmatriculare a Mijloacelor de Transport și Calificare a Conducătorilor Auto a CRIS „Registru”, urmărind scopul primirii mijloacelor bănești ce nu li se cuvin, pretindeau și estorcau sume de bani de la 350 euro până la 1000 euro, pentru susținerea cu succes, fără impedimente a probelor teoretice și practice ale examenului de calificare și eliberare în consecință a permisului de conducere.

 

Menționăm că sancțiunea articolului de care este bănuit prevedere o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de 6000 la 8000 unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE RAPORTUL MAI PRIVIND IMPLEMENTAREA PLANULUI NAȚIONAL DE ACȚIUNI PENTRU IMPLEMENTAREA ACORDULUI DE ASOCIERE RM-UE (PNAAA) ÎN ANUL 2015
raport privind realizarea planului national de actiuni
raport privind realizarea planului national de actiuni