Provocarile mileniului

   În perioada 15 ianuarie – 30 mai 2008, în cadrul subdiviziunilor MAI s-au desfăşurat opt prelegeri şi două seminare în domeniul anticorupţiei, dreptului omului, eticii şi deontologiei poliţieneşti. Seminarele au fost organizate în conformitate cu prevederile actelor normative ale MAI privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii profesionale pentru anul de studii 2008.

   De asemenea, lectorii Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI, au ținut un curs de lecţii publice (training) cu angajaţii de poliţie din 2 comisariate municipale, 34 raionale şi 3 de sector. În cadrul acestor lecții s-a pus accentul pe conceptele, standardele şi viciile comportamentului poliţienesc în parteneriat cu comunitatea, imaginea şi responsabilitatea ofițerilor în societate.

   Pe parcursul trening-urilor efectivelor subdiviziunilor teritoriale le-au fost distribuite un set de materiale instructiv-metodice în domeniul anticorupţiei, dreptului omului, eticii şi deontologiei poliţieneşti.

   Totodată, în perioada de referință au mai fost organizate seminare în 7 comisariate de poliţie (CPS Centru, CPM Bălţi, CPR Orhei, CPR Călăraşi, CPR Cahul, CPR Căuşeni, CPR Ialoveni) cu participarea ofiţerilor de urmărire penală ai Direcţiei generale urmărire penală şi Procuraturii Generale. La seminar au fost puse în discuție diverse tematici, accentul prioritar fiind pus pe combaterea infracţiunilor de corupţie, dificultăţilor pornirii urmăririi penale, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în activitatea ofiţerilor de urmărire penală prin prisma jurisprudenţei şi practicii CEDO.

   Reieşind din pericolul social sporit a fenomenului de corupţie, precum şi importanţa majoră a problematicii de combatere acestui flagel, MAI va desfăşura şi în continuare instruirea polițiștilor în respectarea normelor de etică şi deontologie poliţienească, abordând nu numai aspectele probităţii profesionale sau cele teoretice, dar şi utilizarea formelor de instruire practice pe baza cazurilor reale din activitatea organelor afacerilor interne.