Provocarile mileniului
La data de 24 iunie curent, la ora 15.00, în incinta Casei Guvernului RM a avut loc şedinţa Grupului de lucru pentru monitorizarea Planului de Ţară în cadrul Programului SUA “Provocările Mileniului”. În cadrul acestei întruniri au participat dnii Igor Dodon, prim vice-prim ministru, ministru al economiei şi comerţului, Valentin Mejinschi, ministru al afacerilor interne, Vitalie Pîrlog, ministru al Justiţiei, Larisa Catrinici, ministru al sănătăţii, Mariana Durleşteanu, ministru al finanţelor, Sergiu Puşculiţă, director al CCCEC, Viorel Melnic, director general al Serviciului Vamal, reprezentanţi ai ONG-urilor, partenerii americani din cadrul PPŢ în cadrul MAI (ICITAP), etc.
La întrevedere dl Andrei Pogurschi, viceministru al afacerilor interne a prezentat un raport al MAI despre realizarea Programului de acţiuni privind implementarea Planului Preliminar de Ţară al Republicii Moldova în cadrul Programului SUA „Provocările Mileniului”. Astfel, potrivit măsurilor propuse spre realizare în PPŢ în cadrul Programului SUA „Provocările Mileniului” la compartimentul „Prevenirea şi controlul corupţiei în organele afacerilor interne”, MAI i-au fost atribuite o serie de măsuri, menite să contribuie la prevenirea şi reducerea acestui fenomen, prin aplicarea riguroasă a cadrului normativ și instituţional.
Măsurile preconizate spre realizare MAI au fost divizate în 39 obiective, incluse în 6 capitole ale Programului de acţiuni al MAI pentru anul 2008, şi anume:
I. Consolidarea capacităţilor instituţionale ale Institutului de Formare Profesională Continuă şi Cercetări Ştiinţifice Aplicative al Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI.
II. Sporirea capacităţilor de investigare a actelor de corupţie în organele de poliţie pentru implementarea unor standarde de conformitate şi asigurarea probităţii în rîndurile personalului MAI.
III. Consolidarea capacităţilor direcţiilor specializate din cadrul MAI.
IV. Instruirea personalului. Organizarea de seminare, conferinţe, training-uri şi mese rotunde.
V. Eficientizarea colaborării cu societatea civilă în vederea prevenirii şi combaterii corupţiei.
VI. Operarea modificărilor în unele acte normative şi legislative.
Reieşind din numărul impunător de obiective, raportul dat include eficienţa măsurilor realizate, dificultăţile existente, precum şi soluţiile de implementare a tuturor obiectivelor planificate.
Una din prerogativele politicilor educaţionale, promovate de instituţiile de învăţământ ale MAI, a constituit modernizarea şi actualizarea programelor de instruire cu racordarea numărului de ore la disciplinele didactice, prin includerea în conţinutul acestora a diverselor materii în domeniul prevenirii şi contracarării actelor de corupţie.
În acest sens, a fost introdus cursul de Etică şi deontologie poliţienească ca o disciplină de bază pentru toate nivelele şi categoriile de colaboratori implicaţi la cursurile de instruire în cadrul procesului de formare profesională continuă.
Odată cu implementarea acestor programe, pentru instruirea efectivului, au fost elaborate un set de materiale didactice:
1. Ghidul de aplicare a Codului de etică şi deontologie poliţienească.
2. Ghidul de instruire a formatorilor în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.
3. Ghidul elementelor de bază ale anchetei penale în cazul unor infracţiuni concrete.
4. Ghidul formatorului cu privire la efectuarea anchetelor de serviciu.
5. Curs de instruire pentru formatori.
În acelaşi timp, în rezultatul analizei juridico-penale a practicii judiciare, au fost selectate şi documentate secvenţe video cu privire la constatarea infracţiunilor flagrante de corupţie, prin realizarea unor materiale specifice domeniului prevenirii (spoturi audio-video, afişe, pliante), pentru diseminarea acestora, cu precădere, în cadrul structurilor şi al sectoarelor vulnerabile la corupţie.
Totodată, pe baza Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI a fost creat Centrul de informare şi documentare anticorupţie, etică şi deontologie poliţienească, menit să conlucreze cu societatea civilă în domeniul asigurării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi acordarea asistenţei juridice şi psihologice victimelor cazurilor de corupţie, întru consolidarea capacităţilor instituţiilor specializate în elaborarea noilor forme şi metode de contracarare a acestui flagel.
Necătând faptului, că au fost depuse toate eforturile, pentru buna desfăşurare a activităţii Centrului, rămâne totuşi stringentă problema asigurării cu utilajul şi tehnica specială.
În acest context, întru realizarea intereselor comune de contracarare şi prevenire a corupţiei, MAI mizează şi în continuare spre o conlucrare eficace, atât cu reprezentanţii ICITAP, cît şi cu organizaţiile non-guvernamentale, în special Centrul „Pro Marshall”.
În acelaşi timp, în vederea sporirii capacităţilor de investigare a actelor de corupţie cu implementarea unor standarde de conformitate şi asigurarea probităţii în rândurile personalului MAI, a fost elaborată şi aprobată Strategia şi metodologia de instruire pentru colaboratorii antrenaţi în aceste activităţi.
Elaborarea Strategiei a fost determinată de educarea personalului MAI în spiritul respectării cu rigoare a prevederilor Codului de etică şi deontologie al poliţistului, urmat de pregătirea specialiştilor în domeniu, care vor continua instruirea întregului efectiv al organelor afacerilor interne prin transmiterea cunoştinţelor acumulate angajaţilor subdiviziunilor desconcentrate.
Simultan, activitatea de prevenire şi contracarare a corupţiei interne urmăreşte, atât promovarea integrităţii în rândul întregului personal, cît şi reducerea cauzelor care generează apariţia acestui fenomen.
Reieşind din faptul, că Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei deja a elaborat proiectul Hotărârii de Guvern privind Metodologia de evaluare a riscurilor de corupţie în instituţiile publice centrale, MAI va implementa prevederile actului normativ odată cu adoptarea acestuia.
O serie de acţiuni, menite să creeze un nucleu profesional adecvat sarcinilor poliţiei, ca organ statal de apărare a normelor de drept, a constituit consolidarea componenţei de probitate cu atribuirea unui caracter public şi transparent procesului de selectare şi confirmare a candidaţilor pentru angajare în organele afacerilor interne.
În acest scop, primordial s-a pus accent pe conlucrarea cu autorităţile publice locale în vederea selectării persoanelor neangajate în câmpul muncii şi a tinerilor specialişti; publicarea pe site-ul MAI şi sursele mass-media a ofertei de muncă în subdiviziunile MAI; şi, nu în ultimul rând, avizarea în cadrul instituţiilor de învăţământ despre ofertele de muncă şi a cerinţelor normative pentru îndeplinirea serviciului în organele afacerilor interne.
Activitatea pe linie de personal s-a axat în principal pe selecţia de personal competent şi motivat care să răspundă exigenţelor profesionale ale acestei unităţi. În acest proces s-a manifestat maximă responsabilitate pe linia identificării şi recrutării de personal propriu, în sensul efectuării unor verificări suplimentare înainte de angajare pentru o bună cunoaştere a conduitei persoanelor selecţionate, precum şi al efectuării unor examinări medicale şi psihologice.
În acest context, a fost aprobată şi pusă în aplicare metodica de examinare psihologică şi psihofiziologică privind selectarea aptitudinală a candidaţilor pentru angajare la serviciu şi admiterea la examenele de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt ale MAI.
În urma implementării testelor menţionate, selectarea calitativă a persoanelor din categoriile nominalizate este determinată prin raportul de decădere a unui număr major de candidaţi în comparaţie cu anii precedenţi.
Referitor la aplicarea noilor metode şi practici de evaluare în vederea eficientizării sistemului de atestare a efectivului, menţionăm, că baza normativă este aprobată şi conţine principii performante, care cu succes se implementează în activitatea de atestare a colaboratorilor organelor afacerilor interne.
Eficienţa aplicării prevederilor actelor normative constituie o pârghie importantă la repartizarea funcţionarilor de poliţie şi conformarea lor, prin amplasarea corectă, adecvată şi obiectivă a persoanelor în funcţii.
În acest mod, instruirea calificativă a unor specialişti în domeniul aplicării metodelor şi practicilor eficiente de recrutare a candidaţilor pentru angajare în organele afacerilor interne, are loc în cadrul orelor de pregătire profesională cu conducătorii serviciilor resurse umane, desfăşurând training-uri la tema „Implementarea metodelor şi formelor noi de recrutare şi selectare a candidaţilor în serviciul organelor afacerilor interne şi la studii în instituţiile de învăţământ ale MAI pe baza probităţii şi efectuarea investigaţiilor respective”.
Totodată, întru consolidarea capacităţilor direcţiilor de specialitate din cadrul MAI, de către experţii din cadrul Programului ICITAP, în cooperare cu Centrul „Pro Marshall”, s-a desfăşurat seminarul instructiv-metodic în domeniul anchetării, pentru formatorii din cadrul serviciului securitate internă, cu instruirea continuu a acestora la capitolul îmbunătăţirii calităţii predării şi însuşirii eticii şi deontologiei poliţieneşti.
Ulterior, formatorii în colaborare cu societatea civilă vor demara proceduri de instruire pe cicluri regionale cu efectivul MAI pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, în vederea creşterii calităţii programelor de pregătire în domeniul anticorupţie şi management disciplinar destinate personalului MAI şi dezvoltării planului de comunicare a mesajelor anticorupţie adoptate de instituţie, s-a propus introducerea în curricula de formare şi pregătire a efectivului MAI, a unor programe sau discipline de studiu, în scopul educării, conştientizării şi întăririi integrităţii.
Astfel, prin crearea a patru grupe mobile au fost realizate seminare cu genericul „Deontologie poliţienească şi respectarea cadrului legal de către angajaţii organelor afacerilor interne”, soldate cu înaintarea de propuneri privind modificarea programelor de instruire iniţială, perfecţionare şi reciclare a colaboratorilor MAI.
La fel, în cadrul orelor de pregătire profesională, la compartimentul anticorupţie, drepturile omului, etica şi deontologia poliţienească, au fost desfăşurate 8 prelegeri şi 2 seminare.
De asemenea, în abordarea problematicii pe linie de anchete, MAI în cooperare cu organismele internaţionale „MOLICO”, „Transparency International”, ICITAP, LADOM, au organizat şi desfăşurat 5 seminare ştiinţifico-practice şi 3 seminare instructiv-metodice, 3 mese rotunde, 4 cicluri de lecţii, 7 dispute şi 2 training-uri.
Totodată, referindu-ne la informarea şi documentarea societăţii civile, în contextul „Anului Tineretului”, s-au desfăşurat seminare în instituţiile liceale din Republica Moldova cu genericul „Respectarea drepturilor copilului”; „Violenţa în familie”; „Drepturile copiilor şi profilaxia criminalităţii juvenile” la care au participat peste 700 de elevi ai claselor IX–XII.
În scopul identificării calităţii instruirii efectivului MAI, în subdiviziunile organelor afacerilor interne, trimestrial şi anual, se efectuează evaluarea cunoştinţelor şi deprinderilor practice ale acestora.
În acest context, au fost elaborate chestionare situaţionale şi speţe, care vor determina nivelul de pregătire al efectivului în activitatea de serviciu privind îmbinarea aspectului teoretic cu cel practic.
Totalizând activităţile desfăşurate în domeniul instruirii lucrătorilor organelor afacerilor interne, este necesar de menţionat, că aceste măsuri îşi au valoarea sa majoră în:
- informarea angajaţilor MAI despre pericolul social şi prejudiciul acestui viciu;
- pregătirea efectivului privind opunerea de rezistenţă seducţiei de corupţie;
- organizarea corectă a activităţii de serviciu;
- respectarea întocmai a eticii şi conduitei poliţieneşti.
Pe linie de relaţii cu publicul, s-a urmărit creşterea transparenţei activităţilor ce pot genera fapte de corupţie şi implicarea reprezentanţilor societăţii civile, atât în derularea unor activităţi cu caracter preventiv, cît şi pentru monitorizarea măsurilor anticorupţie adoptate, constând în principal din:
- mediatizarea, prin intermediul publicaţiilor ministerului şi al publicaţiilor centrale şi locale, a măsurilor dispuse pentru prevenirea şi combaterea corupţiei;
- lansarea spre difuzare a 12 comunicate de presă şi filmări video;
- elucidarea a 12 cazuri de corupere;
- organizarea şi desfăşurarea a 4 conferinţe de presă.
O prezenţă activă a reprezentanţilor societăţii civile în prevenirea corupţiei personalului MAI şi o bună colaborare a acestora cu instituţia noastră în acest domeniu, constă în asigurarea securităţii datelor referitoare la corupţie transmise de către personal şi public, precum şi a securităţii persoanelor care au transmis astfel de informaţii.
Promovarea unei campanii susţinute de informare cu privire la existenţă canalelor de comunicare la dispoziţia cetăţeanului şi informaţiile care pot fi transmise prin acestea, au fost popularizate prin amplasarea de afişe în incinta tuturor subdiviziunilor MAI, a unor instituţii din municipiul Chişinău şi din republică. Paralel, cu linia telefoanelor de încredere, pe pagina web a MAI, au fost plasate două banner-flash cu mesaj „Anticorupţie” şi „Declaraţii la poliţie”, care pot fi postate la ghişeul de relaţii cu publicul (depunerea plângerilor prin intermediul reţelei Internet).
În prima etapă a Campaniei, cetăţenii au fost încurajaţi să apeleze la linia fierbinte, înregistrându-se, astfel, o dublare a numărului de apeluri primite la telefonul de încredere 22-64-75 şi 255-491 al Direcţiei securitate internă, respectiv în trimestrul doi al anului 2008, numărul de solicitări (apeluri şi mesaje) a crescut de peste 2 ori, faţă de primul trimestru (trim. I – 38 apeluri, trim. II – 56 apeluri).
Ca rezultat, prin intermediul liniei telefonului de încredere, au fost înregistrate 14 cazuri când cetăţenii au denunţat situaţii în care lucrătorii MAI au fost implicaţi în comiterea unor fapte de încălcare a actelor normative ce reglementează activitatea de serviciu. Dintre care, finisate 5 (2 cazuri faptele s-au adeverit) şi 9 cazuri – nefinisate).
În acest context, asigurarea confidenţialităţii informaţiilor şi protecţiei persoanelor denunţătoare pe domeniul corupţiei personalului MAI, este efectuată prin desemnarea unui angajat al subdiviziunii specializate, până la primirea hotărârii pe caz.
În această ordine de idei, Ministerul Afacerilor Interne consideră oportun dezvoltarea sistemului informaţional existent al organelor de drept din Republica Moldova, care este gestionat de MAI, şi ajustarea acestuia la nivelul standardelor internaţionale. Acest fapt va permite monitorizarea circulaţiei oricărei informaţii, inclusiv până la decizia logică şi legală, selectate şi sistematizate de la toate organele de drept din republică. Sperăm, că până la finalizarea proiectului se va reuşi realizarea practică a măsurii respective.
La fel, urmând scopul instituirii unui mecanism eficace în prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite prin intermediul sistemelor informaţionale, precum şi protecţia securităţii activităţilor furnizorilor de servicii şi utilizatorilor de sisteme informaţionale, MAI a elaborat proiectele de legi pentru completarea şi modificarea Codului penal privind prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite prin intermediul sistemelor informaţionale.
Scopul principal al proiectelor vizate este ajustarea legislaţiei la normele internaţionale în domeniul luptei împotriva criminalităţii informaţionale şi utilizarea instrumentelor efective pentru atragere la răspundere a persoanelor vinovate.
Actualmente, proiectul legii pentru completarea şi modificarea Codului penal este înaintat Parlamentului RM, iar proiectul legii privind prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite prin intermediul sistemelor informaţionale - Guvernului RM.
Totodată, în scopul studierii tuturor cauzelor şi condiţiilor ce favorizează fenomenul corupţiei în organele afacerilor interne, cît şi necesităţile prioritare în instruirea poliţienească privind prevenirea şi combaterea acestui fenomen social grav, s-a elaborat un set de chestionare, în urma căreia au fost desfăşurate sondaje sociologice cu participarea societăţii civile referitor la imaginea poliţiei în societate.
Din sondajele realizate până în prezent, s-au evidenţiat următoarele cauze şi condiţii de risc instituţional în ce priveşte fenomenul corupţiei:
- insuficienţa conlucrării cu alte organe de drept în scopul schimbului de informaţie;
- salarizare insuficientă;
- dotarea la un nivel nesatisfăcător cu tehnică specială, destinată pentru efectuarea măsurilor operative de investigaţie;
- nerespectarea prevederilor „Legii cu privire la poliţie”;
- fluctuaţia cadrelor, fapt ce sporeşte volumul de lucru pentru angajaţii ce activează;
- incompetenţă profesională;
- optimizarea efectivului.
În final, având în vedere modul în care s-au derulat activităţile în perioada analizată, precum şi rezultatele obţinute, considerăm că au fost create premisele principale ale funcţionării unor mecanisme care să conducă la ţinerea sub control a fenomenului de corupţie.
Astfel, prin transpunerea în practică a prevederilor documentelor programatice, s-a evidenţiat odată în plus că, prin identificarea unor forme adecvate de răspuns instituţional la dinamica evolutivă a fenomenului corupţiei, este posibilă o coordonare eficientă a disponibilităţilor în vedere obţinerii de rezultate superioare.
Prin activităţile specifice desfăşurate, s-a dat un semnal clar tuturor celor care consideră că statutul de angajat al MAI reprezintă o condiţie propice practicilor coruptive, în sensul că aceştia trebuie să aleagă calea legalităţii şi implicit să adopte o conduită profesională corespunzătoare.
Home
E-mail
Site map




