Direcţia generală urmarire penală

   Cercetare la faţa locului, cunoscută în legislaţiile occidentale şi că cercetarea scenei infracţiunii sau scena crimei, cum este cazul sistemului juridic anglo-saxon ori de tip american - reprezintă actul de debut al investigaţiilor în fapte de periculozitate deosebită: omuciderii, distrugerii, catastrofe sau accidente grave, infracţiuni din domeniul crimei organizate, etc.

   în baza unei jurisprudenţe bogate autorii de specialitate sunt unanimi în a aprecia că acest act iniţial de urmărire penală are o evidentă semnificaţie în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei cauze penale. El presupune cunoaşterea imediată, directă şi completă a locului în care sa comis fapta penală.

   Conform art. 118 alin. l CPP al R.M: „în scopul descoperiri urmelor infracţiunii, a mijloacelor de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor, cadavrelor umane sau de animale".

   După cum rezultă din prevederile CPP şi literatura de specialitate în situaţia în care cercetarea la faţa locului a fost efectuată neîntârziat şi calitativ, organul înlesnit cu efectuarea ei, în baza unui studiu consecvent şi cu raţiunea modificărilor parvenite în urma actului ilicit, se va strădui să determine următoarele împrejurări ce urmează a fi clarificate:

a) natura juridică a faptei. Tabloul de asemenea al locului cercetat, obiectele prezente sau lipsă, urmele lăsate prin desfăşurare activităţii infracţionale, starea obiectului material al infracţiunii pot conduce la stabilirea, uneori în mod categoric, a naturii (moarte naturală, omor, sinucidere, accident). De menţionat, în această ordine de idei, că decizia privind natura faptei nu trebuie să fie pripită, cu atît mai mult premeditată. Situaţia de fapt de la faţa locului poate, între timp, suporta modificări de natură să conducă la concluzii eronate cu privire la fapta comisă. Aşa cum sa menţionat, locul faptei poate fi disimulat prin diverse înscenări. Dar si în asemenea cazuri mecanismul de creare şi amplasare a urmelor, prezenţa acestora, aşa - numitele „împrejurări negative", adică a elementelor de discordanţă între acţiunile desfăşurate la faţa locului şi urmările acestora, oferă organului de urmărire penală posibilitatea stabilirii, fie sub o formă mai mult sau mai puţin prezumtivă a naturii faptei.

b) Locul şi timpul în care a fost comisă fapta. Precum subliniat, locul cercetat nu întotdeauna coincide cu cel în care sa desfăşurat activitatea infracţională. Cadavrul poate fi descoperit şi cercetat cu totul în alt loc decît în cei în care a fost suprimată viaţa victimei. Cu situaţia respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de cîte ori autorul infracţiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde sa săvîrşit actul de omor. Locul furtului şi cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte.

   Din perspectiva criminalistică cunoaşterea locului unde sa consumat activitatea infracţională are importanţă, înainte de toate pentru organizarea cercetării lui în vederea identificării şi fixării urmelor infracţiunii a altor mijloace materiale de probă ce pot fi valorificate în scopul stabilirii adevărului.

   Locul săvîrşirii infracţiunii, coincidea sau ne coincidea acestuia cu locul reclamat se determină în baza fixării şi examinării căilor de pătrundere a făptuitorului acolo, depistării şi ieşirii lui, a urmelor de picioare, mijloacelor de transport, a petelor de sînge, fragmentelor de ţesături etc. O importanţă deosebită în acest sens o au mijloacele tehnico-ştiinţifice cu ajutorul cărora are loc ridicarea, fixarea ăi cercetarea minuţioasă a acestor urme.

   De exemplu, cadavrul găsit la marginea drumului, în apropierea nemijlocită a unei localităţi urbane are leziuni corporale grave provocate cu un obiect ascuţit în regiunea abdominală. Deşi îmbrăcămintea era impregnată cu sînge în locul aflării lui sa constatat o lipsă totală a urmelor de sînge, în schimb pe haine sau semnalat multiple urme de vegetaţie, ciulini, plantă ce nu creştea în locul respectiv şi în împrejurări. Versiunea că omorul a fost săvîrşit în câmp sau pe imaş, în cele din urmă sau confirmat cu ajutorul nemijlocit al mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice, care au dus la depistarea urmelor de vegetaţie, ciulini etc.

   Pe parcursul cercetării locului faptei comise organul de urmărire penală trebuie să stabilească timpul săvîrşirii ei. Cunoaşterea acestei circumstanţe se impune de necesitatea determinării dacă persoana suspectată a putut sau nu săvîrşi infracţiunea, avându-se în vedere posibilitatea acesteia dea se afla în momentul critic la locul faptei. Este cunoscut că majoritatea alibiulilor false se „întemeiază" pe exploatarea factorului de timp. Dacă, spre exemplu, cînd a avut loc fapta ilicită persoana suspectată nu se găsea acolo, se afirmă că ea în mod obiectiv nu putea participa la acţiunea criminală. Stabilirea timpului comiterii faptei oferă organului de cercetare posibilitatea de a urmări în timp activitatea persoanelor implicate şi dea stabili pe această cale eventualitatea ajungerii lor la locul faptei, împrejurare de o deosebită semnificaţie la demascarea falsului. La precizarea timpului săvîrşirii infracţiunii de un real folos pot fi înscrisurile de tot felul, biletele de transport, teatru sau cinema şi, fireşte urmele, în special cele de sînge, ţesutului, salhă etc. Se va tine, de asemenea cont de ora indicată de ceasul găsit la faţa locului, de filele ne rupte ale calendarului, de becul aprins, de draperiile trase, de starea bucatelor de pe masă, de modificările produse de fenomenele naturii de (ploaie, zăpadă) etc. în cazul infracţiunilor de omor, a accidentelor de circulaţie sau de muncă la stabilirea timpului comiterii faptei se va lua în cont şi starea cadavrului ( răcirea, deshidratarea şi rigiditatea cadavrică).

c) Modul în care a fost comisă infracţiunea.

   Modul săvârşirii unei fapte penale cuprinde mijloacele şi metodele de pregătire şi realizare a activităţii infracţionale sau de acoperire a urmărilor acesteia. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalităţi posibile este condiţionată, pe de o parte de împrejurările şi situaţia în care se activează, iar pe de altă parte de deprinderile şi experienţa făptuitorului, inclusiv infracţională.

   Prin urmare, efecruînd cercetarea la faţa locului, organul de urmărire penală trebuie să depună eforturi susţinute pentru determinarea modului în care sa activat, aceasta pe bună dreptate, reprezentând în marea majoritate a cazurilor, punctul de plecare în desfăşurarea a activităţii de cercetare. In acest scop se vor studia minuţios obiectele care într-un mod sau altul au fost exploatate de către făptuitor sau de alte persoane implicate, urmele create la aplicarea uimei, anumitor unelte, instrumente etc. Astfel, în cazul unui furt săvîrşit prin spargere, examinarea urmelor de pe obiectele forţate (uşă, fereastră, perete) permite organului de anchetă stabilirea naturii instrumentului utilizat, modul în care acesta a fost aplicat succesiunea operaţiile de pătrundere în încăpere şi, în consecinţă, să decidă asupra modului de operare.

   După cum se poate de observat şi la clasificarea acestei împrejurări, un rol important îl ocupă mijloacele tehnico-ştiinţifice, care dau o reprezentare exactă a modului de folosire a diferitor instrumente sau al succesiunii operaţiilor de pătrundere.

d) autorul faptei, mobilul şi scopul săvîrşirii infracţiunii. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la faţa locului rezidă în obţinerea de informaţii de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rîndul cărora să se recruteze subiectul infracţiunii şi, în cele din urmă, să asigure identificarea acestuia.

   Examinarea minuţioasă a traseului parcurs de infractor a căilor de pătrundere a acestuia la faţa locului şi de retragere de acolo, a spaţiului în perimetrul căruia sa epuizat activitatea infracţională, a urmelor, instrumentelor şi a mijloacelor de transport folosite, a altor obiecte cum ar fi, spre exemplu, resturile de produse alimentare, mucurile de ţigară, vesela utilizată etc., poate conduce la stabilirea numărului persoanei participante, tipologia acestora (sexul, vîrsta, forţa, deprinderile). Urmele de mâini, de picioare, de dinţi, de sînge, spermă, salivă, asigură identificarea directă a persoanelor care le-au produs. Nu vor fi trecute cu vederea nici micro urmele de îmbrăcăminte etc.

    Valorificarea dalelor obţinute, datorită mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice aplicate la cercetarea la fapta locului pot conduce la delimitarea motivului şi scopului infracţiunii. De exemplu, în cazul unui omor, despre scopul urmărit se poate judeca după modificările materiale şi starea bunurilor aparţinând victimei (buzunarele îmbrăcămintei întoarse, actele rupte, uşile dulapurilor şi sertarelor deschise obiectele aruncate în dezordine etc.) Lipsa unor atare modificări poate avea două explicaţii omorul a fost săvîrşit din alte motive decît cele de acoperire (răzbunare, ascultare altei infracţiuni, gelozie etc.) sau că făptuitorul urmăreşte interese materiale mai îndepărtate, ca, spre exemplu, obţinerea de drepturi succesorale, înlesniri contractuale etc.

   Trebuie, însă, avute în vedere eventualele înscenări la care infractorii experimentaţi recurg adeseori pentru ascunderea adevăratelor motive şi a scopului infracţiunii. Practica cunoaşte multiple cazuri în care se încearcă derularea anchetei prin diverse înscenări (accidente sau fapte ne sancţionate penale).

e) Identitatea şi calitatea victimei. Cunoaşterea victimei si a calităţii acesteia arc importantă, înainte de toate, pentru orientarea activităţii de cercetare, deoarece, în majoritatea cazurilor, personalitatea ei reprezintă punctul de plecare în activitatea logică de elaborare şi verificare a versiunilor privind motivul şi eventualul scop urmărit de făptuitor. După relaţiile, funcţiile şi îndeletnicirile victimei se pot delimita pînă la un cerc îngust persoanele suspectate de comiterea infracţiunii, determina desfăşurarea activităţilor procesuale şi extra procesuale necesare reţinerii acestora.

   La faţa locului, date referitoare la persoana victimei şi la calităţile sale se obţin prin examinarea urmelor, obiectelor şi documentelor existente, dar şi în baza comunicării cu persoanele prezente. In ce priveşte cadavrele necunoscute, în vederea identificării lor se aplică mai multe metode. Aici aş vrea să menţionez, metoda prezentării cadavrului spre recunoaştere, care, de obicei, se realizează concomitent sau imediat după finalizarea cercetării la faţa locului unde el a fost descoperit.

   După cum se vede şi la clarificarea acestei împrejurări este necesară intervenţia mijloacelor tehnico-ştiinţifice.

f) Alte împrejurări în care sa comis infracţiunea. In raport cu natura faptei, cercetarea la faţa locului va urmări, de asemenea stabilirea efectelor dăunătoare ale infracţiunii sau ale faptei, al cărei caracter penal urmează a fi stabilit, şi a factorilor care au cauzat sau favorizat declanşarea acestora, a altor împrejurări de fapt de natură, să contribuie la realizarea în mod conştiincios a măsurilor profilactice în conformitate cu cerinţele legislaţiei procesual-penale în vigoare.

   Realizarea acestei sarcini de către organul abilitat cu cercetarea faptei se bazează pa de o parte, pe analiza elementelor materiale ale locului investigat (starea pazei, a sistemelor de încuiere şi semnalizare a modului de înregistrare a operaţiunilor valutare etc.), iar, pe de altă parte, pe constatările privind modul, timpul şi alte circumstanţe în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.

   Prin deducere putem afirma că contribuţia mijloacelor tehnico-ştiinţifice la elucidarea împrejurărilor ce urmează a fi clarificate în cadrul cercetării la faţa locului este excepţional de mare. Aceasta rezultă din faptul că pentru clarificarea oricărei împrejurări de la faţa locului se aplică o anumită categorie de mijloace tehnico - ştiinţifice criminalistice, care, în final duc la înaintarea versiuni.