Direcţia generală urmarire penală

   Organele de ocrotire a normelor de drept sunt organe de stat şi organizaţii obşteşti, care prin toată activitatea lor, bazată pe lege, şi prin formele respective, bazate pe principiile democratice, au menirea să asigure legalitatea şi ordinea de drept, apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor, societăţii şi statului, să preîntâmpine, să persecute contravenţiile, aplicând constrângerea de stat sau influenţa obştească faţă de persoanele care au încălcat legalitatea şi ordinea de drept.

   Dintre toate organele de drept ne vom referi, în special, la organele de urmărire penală, procură şi instanţele de judecată şi interacţiunea între acestea.

   Organele de urmărire penală, din punct de vedere al organizării şi funcţionării, prezintă unele aspecte specifice în raport cu instanţele judecătoreşti şi procuratura. In cazul procuraturii, de exemplu, există o singură subordonare a tuturor procurorilor pe linie ierarhică, în timp ce în cazul organelor de urmărire penală există o subordonare dublă. Mai întâi, organele de urmărire penală sunt subordonate pe linie administrativă organelor ierarhic superioare din cadrul instituţiilor în care sunt organizate şi, în al doilea rând, sub aspectul efectuării urmăririi penale, aceste organe se subordonează procurorului.

   Subordonarea organelor de urmărire penală faţă de procuror este considerată ca fiind funcţională (profesională) şi implică obligaţia executării indicaţiilor procurorului care conduce urmărirea penală.

    O particularitate esenţială a organelor de urmărire penală este faptul că ele nu participă sub nici o modalitate la desfăşurarea judecării cauzei. Deci, organul de urmărire penală nu interacţionează niciodată, în mod direct, cu instanţele de judecată în faza de judecată a procesului penal.

   Prevederile legale stipulează obligaţia organului de urmărire penală de a desfăşura activităţile cerute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, complet şi obiectiv, a tuturor circumstanţelor cauzei, însă, datorită conducerii exercitate de procuror şi controlului judiciar instituit asupra fazei urmăririi penale, organele de urmărire penală nu vor putea îndeplini toate actele din proprie iniţiativă, legea stabilind că unele vor fi îndeplinite numai după ce propunerile lor au fost încuviinţate, autorizate sau confirmate de către procuror şi judecătorul de instrucţie.

   După cum s-a menţionat în cursul urmăririi penale, la diferite etape, începând cu pornirea sau refuz în pornirea urmăririi penale şi până la remiterea cauzei procurorului cu propunere de terminare a urmăririi penale, anumite acţiuni procesuale ofiţerul de urmărire penală le poate efectua de sine stătător, iar alteori competenţa O.U.P. este limitată, deoarece legiuitorul prescrie un anumit comportament obligatoriu. Spre exemplu: cercetarea la faţa locului fară permisul persoanei, examinarea corporală a persoanei fară consimţământul acesteia, exhumarea cadavrului, ridicarea forţată a mostrelor, percheziţia, ridicarea documentelor ce conţin informaţii ce constituie secret de stat, comercial, bancar, ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucţie. In aceste cazuri O.U.P. după întocmirea ordonanţelor respective face propuneri procurorului pentru a înainta în instanţa de judecată demersuri privind autorizarea efectuării acestor acţiuni de urmărire penală.

   Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie, fară autorizarea judecătorului de instrucţie, numai în baza ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante şi în cazurile ce nu permit amânare.

   Dacă în cursul urmăririi penale apare necesitatea sechestrării corespondenţei poştale sau interceptării comunicărilor O.U.P. înaintează procurorului propunerea respectivă. Procurorul la rândul său întocmeşte o ordonanţă în acest scop pe care o prezintă instanţei de judecată pentru autorizare.
în cazul dacă, pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice, apare necesitatea unei supravegheri îndelungate a bănuitului, învinuitului organul de urmărire consemnează acest fapt în ordonanţa de dispunere a expertizei, ulterior O.U.P. face propunere procurorului pentru a înainta în instanţa de judecată demers, privind autorizarea internării în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei.

   În cazul în care există suficiente probe că, infracţiunea a fost săvârşită de o anumită persoană, organul de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului. Dacă organul de urmărire penală consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru alegerea măsurilor preventive, el înaintează propuneri şi în această privinţă.

   Procurorul examinând raportul organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei şi ajungând la concluzia că probele acumulate sunt suficiente, emite ordonanţa de punere sub învinuire şi înaintează acuzarea învinuitului. Dacă probele acumulate nu sunt suficiente procurorul restituie cauza O.U.P. pentru continuarea urmăririi penale cu indicaţii scrise, în ordonanţă urmând a se indica acţiunile procesuale, care trebuie efectuate sau refăcute, fapte sau circumstanţe care urmează a fi constatate, precum şi mijloacele de probă ce vor fi utilizate.

   În situaţia în care pe parcursul procesului penal apar anumite impedimente de natură să pericliteze buna desfăşurare a urmăririi penale O.U.P. este în drept să aleagă de sine stătător măsuri de constrângere. Unica măsură procesuală de constrângere pe care o poate alege O.U.P. este reţinerea bănuitului. In celelalte cazuri O.U.P. ca reprezentant al organului de urmărire penală înaintează procurorului propuneri privind alegerea, prelungirea sau revocarea măsurilor de constrângere sau preventive pe care le poate aplica procurorul. Dacă alegerea măsurilor procesuale de constrângere şi celor preventive sau modificarea măsurilor ţine de competenţa instanţei de judecată O.U.P. înaintează procurorului propuneri pentru înaintarea demersului respectiv în instanţa de judecată.

   Alte măsuri de constrângere pe care le poate aplica O.U.P. sunt obligarea de a se prezenta şi aducerea silită. Punerea sub sechestru a averii bănuitului sau învinuitului se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucţie, la demersul procurorului. în cazurile de delict flagrant sau de caz ce nu suferă amânare bunurile pot fi puse sub sechestru numai în baza ordonanţei procurorului, comunicând în mod obligatoriu despre aceasta judecătorului de instrucţie imediat, însă nu mai târziu de 24 de ore din momentul efectuării acestei acţiuni procedurale. Scoaterea bunurilor de sub sechestru în exclusivitate şi în limitele competenţei o poate decide numai procurorul sau instanţa de judecată.

   Procurorul la efectuarea urmăririi penale dă indicaţii organelor de urmărire penală cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor operative de investigaţii în vederea căutării persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

   Ofiţerul de urmărire penală în cazul în care nu este de acord cu indicaţiile procurorului de a efectua anumite acte juridice este în drept să conteste aceste indicaţii la procurorul ierarhic superior.

   Indicaţiile orale ale procurorului de a efectua anumite acte juridice nu se execută. O.U.P. este în drept să solicite ca procurorul să înainteze indicaţiile în formă scrisă.
Cea mai importantă fază a conlucrării dintre organele de urmărire penală şi organele procuraturii este faza în care O.U.P. ajunge la concluzia că poate fi dispusă una din soluţiile prevăzute de art. 291 CPP. Anume la această etapă a urmăririi penale putem evalua rezultatele interacţiunii tuturor participanţilor la procesul penal. Aşadar, O.U.P. constatând că probele acumulate sunt suficiente pentru a termina urmărirea penală înaintează procurorului dosarul însoţit de un raport cu propunerea de terminare a urmăririi penale.

   Procurorul, la rândul său, în termen de cel mult 10 zile de la primirea dosarului verifică materialele cauzei şi acţiunile procesuale efectuate după ce se pronunţă asupra terminării urmăririi penale sau restituirii cauzei pentru completarea urmăririi penale.