Departamentul serviciilor operative
Armament depistat în or. Floreşti
În oraşul Floreşti a fost reţinut un bărbat care avea asupra sa armament deţinut ilegal. Este vorba despre Grigore Musurivschi, în vîrstă de 61 de ani, originar din satul Zarojenî raionul Floreşti. La momentul reţinerii sale, ofiţerii Departamentului serviciilor operativ1 din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în comun cu ofiţerii Secţiei poliţie criminale di Floreşti au depistat în automobilul acestuia "ZAZ - 968M" o carabină cu ţeava tăiată c model neidentificat, un automat "AK", cinci cartuşe de calibrul 7.62 mm pentru acesta şi un pistol de luptă de model neidentificat. Potrivit cercetărilor poliţieneşti armamentul era deţinut ilegal, iar provenienţa şi destinaţia lui urmează a fi stabilită.
Actualmente, cazul Iui Grigore Musurivschi este cercetat în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi iniţierii în privinţa sa a unei cauze penale conform legislaţiei în vigoare.
Grup criminal suspectat de răpirea persoanelor
Trei membri ai unei grupări criminale de naţionalitate azeră au fost reţinuţi recent de angajaţii Direcţiei de combatere a crimei organizate din cadrul Departamentului servicii operative al Ministerului Afacerilor Interne, fiind suspectaţi că au răpit două persoan^ Poliţia i-a încătuşat pe Gaceaev Valeh, în vîrstă de 35 de ani, Bacşiev Vilazat, de 43 de ani, Gaceaev Hanîş, de 25 ani, toţi originari din Azerbaijan, reuşind să elibereze yictimel< acestora, doi cetăţeni de origine turcă şi azeră. Conflictul din cauza intenţiei celor trei de a-ş extinde influenţa şi a controla pieţele de desfacere a bunurilor din capitală.
Ca rezultat al măsurilor operative de investigaţie s-a stabilit că la 18 decembrie 2007. trei persoane necunoscute au pătruns la domiciliul lui Hamidov Azar din municipiu! Chişinău, unde la moment se afla şi partenerul de afaceri - Tektaş Kenan, cetăţean ai Turciei. Bărbaţii i-au maltratat şi i-au ameninţat cu arma de foc, după care i-au transportat pe teritoriul pieţii agricole din strada Albişoara din capitală. Aici Hamidov şi Tektaş au fost maltrataţi cu scopul de a-i convinge să se retragă din sfera comerţului.
In acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 164 al. 2 Cod Penal al Republicii Moldova „Răpirea unei persoane". Conform legislaţiei în vigoare persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei.
Actualmente, forţele de ordine cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanţele şi persoanele implicate în comiterea acestei fărădelegi.
Infractor reţinut pentru comiterea unui omor premeditat
La 16 ianuarie curent, la orele 13.30, în Chişinău, în urma unor operaţiuni speciale, ofiţerii Direcţiei pentru combaterea crimei organizate din cadrul Departamentului serviciilor operative al Ministerului Afacerilor Interne au reuşit să-1 localizeze şi să-1 retină pe strada Grenoble din capitală, pe Vitalie Zingan în vîrstă de 28 ani. Acesta a fost condamnat de Curtea Supremă de Justiţie în 2007 la 12 ani privaţiune de libertate împreună cu complicii săi pentru omor premeditat săvîrşit cu deosebită cruzime şi până în prezent s-a aflat în urmărire internaţională.
Conform depoziţiilor martorilor, în urmă cu şase ani, în faţa barului de la intrarea în satul Butor, raionul Grigoriopol, Zingan a participat la maltratarea lui Vladiinir Gulpari, locuitor al satului Taşlâc, lovindu-1 cu bestialitate cu bâta şi picioarele. Drept consecinţă, bărbatul a decedat pe loc.
In prezent, Zingan se află în arest şi urmează a fi transmis unei instituţii penitenciare pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Reţinut pentru şantaj
Recent, ofiţerii Secţiei "Nord" din cadrul Direcţiei pentru combaterea crimei organizate a Departamentului serviciilor operative din cadrul Ministerlui Afacerilor Interne 1-au reţinut pe bălţeanul, Igor Jmurcu, în vârstă de 4 L de ani, alias " Jmuric".
Judecat anterior pentru tâlhărie, acesta este suspectat, actualmente, de şantaj şi a fost reţinut în Bălţi în oficiul de serviciu al unui om de afaceri.
Poliţia a documentat activitatea criminală a lui "Jmuric", stabilind că în km decembrie 2007, acesta a obţinut prin şantaj de la directorul unui supermarket din Bălţi f de Euro pentru asigurarea protecţiei. Până în prezent, prin ameninţări cu moartea şi aplicarea violenţei, Jmurcu a extorcat şi a reuşit să însuşească de la businessman circa 5000 de euro.
In acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 189 Cod Penal al RM "Şantaj". Dacă Igor Jmurcu va fi găsit vinovat de şantaj, el riscă până la 7 ani de închisoare.
De menţionat, că Judecătoria mun.Bălţi a eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile pe numele lui Jmurcu.
Home
E-mail
Site map




